Asociația Club Sportiv Aqua Sport Citius București

Asociația Club Sportiv Aqua Sport Citius București

Cupa "Andrei Nicolescu" 2020

Status: Fundraising

Cel mai spectaculos concurs de natație din Europa, dedicat sportivilor de performanță cu vârste între 9-16 ani.

Un copil înotător de performanță se antrenează anual, în medie, 600 de ore și înoată 1600 de km. Sportivii participanți la Cupa "Andrei Nicolescu" înoată #Impreuna 800.000km/an #PanaLaLunaSiInapoi Redirecționați-vă către Campionii României!

[ Show more ]

0 RON

Sumă:

0

Galantomi:

0

Donații:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Ca orice poveste, începe cu a fost odată...Totul a început cu un sportiv de performanță – Andrei Nicolescu - Președinte al Asociației Club Sportiv Aqua Sport Citius București, care a crezut că performanța e posibilă și mai ales necesară în România. A luptat din toate puterile pentru visul său, acela de a oferi cât mai multor copii acces la beneficiile înotului și de a da României, în 2028, un campion olimpic la înot. Știm că, dacă ar mai fi avut timp, s-ar fi ținut de cuvânt. Suntem onorați și este responsabilitatea noastră să ducem visul său mai departe. 

Un copil înotător de performanță se antrenează anual, în medie, 600 de ore și înoată 1600 de km. Sportivii participanți la Cupa "Andrei Nicolescu" înoată #Impreuna 800.000 km/an #PanaLaLunaSiInapoi

Ei sunt viitorii campioni ai României la natație. Ne-am bucura sa vă alăturați lor și nouă, pentru a le putea oferi premii care să îi bucure și să îi motiveze. Redirecționați-vă către Campionii României! #Impreuna #PanaLaLunaSiInapoi

Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, competiția internațională de natație « Cupa “Andrei Nicolescu” » va avea loc anul acesta la Bazinul Olimpic Dinamo, în zilele de 24-25 Octombrie 2020.

Fiecare ediție aduce la un loc peste 35 de cluburi din România și din afara țării, 500 de sportivi, invitați de onoare din lumea sportului și peste 2000 de părinți și suporteri în tribune.

Competiția promovează valorile sportive, precum spiritul de echipă, spiritul de competiție și dorinta de perfecționare și își propune să aducă la un loc sportivi, părinți și personalități marcante din lumea sportului, pentru a crea un eveniment sportiv deosebit, desfășurat la standarde internaționale, spectaculos și plin de surprize, un adevarat prilej de bucurie și inspirație, atât pentru concurenți, cât și pentru spectatori.  

NEVOIA/PROBLEMA CĂREIA ÎI RĂSPUNDE PROIECTUL:

Pentru a avea o carieră la seniorat, un copil înotător de performanță se antrenează încă de la vârsta de 4 ani. Școală, teme, bazin, joacă, antrenamente, concursuri, odihnă, școală, teme, bazin și iar și iar de la capăt timp de 14 ani.

Poate pentru unii înseamnă rutină, dar pentru ei și pentru noi înseamnă mai mult de atât: înseamnă disciplină. Căci așa arată viețile campionilor, pentru care televizorul și jocurile pe calculator au devenit o amintire îndepărtată. E un schimb sănătos pe care aleg să îl facă bucuroși în fiecare zi și asta doar pentru a se autodepăși, pentru a se perfecționa. Pentru a mai modifica cu câteva grade modul în care intra mâna în apă, pentru a mai reuși să sară cu 3 centimetri în plus la start.

Cupa "Andrei Nicolescu" este singura competiție din România care premiază eforturile acestor sportivi la adevărata lor valoare, oferindu-le șansa de a participa la o competiție desfășurată la standarde internaționale, cu recorduri omologate, o competiție în cadrul căreia sunt puși în evidență unul câte unul pe ecranul de mari dimensiuni din bazin, sunt premiați și își primesc medaliile din mâinile campionilor care îi inspiră. 

La fiecare ediție, peste 100 de antrenori, părinți și voluntari lucrează #Impreuna pentru a răsplăti meritele acestor sportivi. Dar pentru a le putea oferi viitorilor campioni ai României standarde internaționale și premii care să îi bucure și să îi motiveze, susținerea financiară absolut necesară.

Costul proiectului este de 40.000 euro, bani ce vor fi folosiți exclusiv pentru premierea sportivilor și organizarea evenimentului.

Mai jos momente de la ediția anterioară:

https://youtu.be/RPZS8xVD3Ks?t=3

 Mulțumim pentru susținere!